Cine nu a auzit de proiectele faine pe care Patricia-Marina Toma le pune în scenă? De la reenactment etnografic (n-am să uit prea curând excelentul eveniment intitulat Nuntă la Marin), la fotografie cu tematică etnografică și film documentar etnografic; de la tururi ghidate prin satele sălăjene la rezidențele artistice – sunt doar câteva din multele proiecte pe care „Marina din Marin” le-a derulat de-a lungul anilor. E ceva în efervescența pe care Patricia o afișează, ceva care te face să te oprești din goana cotidiană și să spui: da, există viață molcomă, tihnită într-un sat sălăjean. E drept, „casa albastră” (de fapt mnieruie – așa cum erau mai toate casele tradiționale) oferă cadrul perfect de manifestare a acestor proiecte.
De curând, Patricia a venit cu un nou concept, cu un nou proiect fain. Unul îndrăzneț, nemaivăzut pe plaiuri sălăjene. Toată vara, la Marin se vor afla artiști ce vor crea inspirați de cadrul oferit de casa albastră sau de tururile ghidate pe care gazda le va organiza pentru ei. Proiectul se intitulează International Artist Residency in Rural Romania (IARR Residency). Rezidențele artistice ce vor avea loc la Marin, în Sălaj, reprezintă o excelentă oportunitate pentru scriitori, cercetători, fotografi, pictori, ceramiști sau ilustratori de a da viață unor lucrări noi sau de a dezvolta proiecte existente, într-un context rural autentic.
Ideea Patriciei de a organiza rezidențe artistice la Marin derivă din nevoia de a suplini lipsa turismului de masă din această parte a județului Sălaj. Este un fel de rezistență, un fel de manifest la turismul de masă. Este o oportunitate ce permite artiștilor să se conecteze cu oamenii locului, cu liniștea pe care ți-o dă un sat sălăjean.
Pentru vara anului 2025, sunt prevăzute 4 perioade ce acoperă lunile iunie – septembrie, în fiecare lună 2 artiști aflându-se la Marin. La apelul lansat în decembrie 2024 au răspuns nu mai puțin de 55 de artiști din toate colțurile lumii. Greu i-a fost Patriciei ca din aceștia să selecteze doar opt. Ce noroc (cum se zice pe la noi) au avut aceștia, urmează să petreacă câte o lună într-un sat sălăjean.
Dar cine sunt cei opt artiști pe care îi poți întâlni pe ulițele satului Marin? Iată câteva informații despre aceștia, așa cum sunt prezentați pe pagina Made in Sat (ordinea prezentării acestora fiind strict ordinea în care vor fi prezenți la Marin, câte doi în fiecare din lunile iunie-septembrie):
- Ioana Tațer (Quebec) – artist multidisciplinar care lucrează cu fibre textile, pictură, desen și gravură. Cu o licență în arte plastice la Concordia University Montreal și D.E.C în Wildlife Management – Cégep de Saint-Laurent, practica sa este influențată de ecologie, sociologie, psihologie și spiritualitate.
- Amelie Barnathan (Londra) – artist francez stabilit la Londra ce lucrează în general cu desen și tehnici mixte. Lucrările sale au fost expuse în expoziții personale sau colective la Paris, Chichester, Mexico City sau Londra. A predat la Universitatea de Artă din Bringhton și la Muzeul de Design din Londra.
- Steven Santander (New York) – bucătar și designer itinerant. Este coordonatorul Travelling Supper Club, un proiect ce îmbină mâncarea comunitatea și experiențele multisenzoriale. Având o pregătire în artă plastică și arhitectură, Steven explorează intersecțiile dintre estetică, soațiu și ritualuri culinare.
- Kamelia Panayatova (Bulgaria) – romancieră și poetă bulgară, licențiată în filologie engleză la Universitatea din Veliko Tarnovo. Este autoarea romanelor The Man Who Lives (2021), Anne (2023) și Ausencias (2024), fiind publicată la scară largă în revistele și platformele literare din Bulgaria, Spania, Mexic.
- Georgie Finn (Anglia) – ilustratoare, gravoare, pictori de mobilă și artistă de colaje. Are studii de ceramică la Central School of Art din Londra și o diplomă de master în ilustrația de carte la Cambridge School of Art. Georgie este atrasă de lucrările artiștilor populari care obișnuiau să improvizeze pentru a crea artă. Inspirată de aceștia ea adoptă o abordare similară prin reutilizarea hârtiilor și imprimeurilor vechi.
- Sofia Ash (Anglia) – scriitoare ce operează între forme poetice, eseistice și fictive. După absolvirea Universității din York, Sofia s-a dedicat reconstituirii rădăcinilor și istoriei sale ancestrale românești prin intermediul scrierilor sale. Eseurile și poeziile sale au fost publicate în reviste literare ca The Wynd, Nouse, și Phi Magazine.
- Gaurav Ogale (India) – artist vizual, scriitor și consultant creativ independent, cu o licență în design de film la Institutul de Design MIT-Pune din India. Ca și consultant creativ, scriitor și artist media, navighează fără probleme prin discipline precum designul, artele și cultura creând narațiuni evocatoare ce îmbină cuvintele, elementele vizuale și memoria.
- Cécile Tissot (Franța) – artistă specializată în tehnici mixte. Opera ei atrage pe căi ce ar putea duce spre sacru, cu întrebări existențiale pe fundal. Pământul, lemnul, piatra, pigmenții, ceara, tencuiala și elementele naturale sunt elementele care se îmbină într-o operă ce inspiră echilibru și liniște.
Mi-am propus, sper să și reușesc, să ajung la cele 4 rezidențe pe care Patricia le organizează în această vară la Marin. Din respect față de munca ei dar și pentru a-mi satisface curiozitatea. Chiar vreau să-i cunosc pe artiștii ce vin la Marin, sunt interesat de percepția lor despre satul românesc în general, dar mai cu seamă despre satul sălăjean. Așa că, mi-am reluat (parțial) „hoinăreala” prin Sălaj și iată-mă în fața casei albastre din Marin.
Intru cu sfială în curte, o curte ca la țară: cu iarbă, cu flori, cu viță de vie, cu fântână cu cumpănă. Pășesc atent pe cărarea bătătorită de pași și mă îndrept spre fântână, acolo unde la o masă de lemn mă așteaptă una dintre artiste. Este Ioana Tațer, româncă stabilită în Quebec, Canada. Ne salutăm, prezentările fiind făcute de Patricia, și ne apucăm de povestit, ca și cum ne-am cunoaște de multă vreme. Avem și „un numitor comun”, am aflat că Ioanei îi plac păsările, motivul pentru care mă aflu aici este acela de a o însoți pe Ioana și pe colega ei la o tură de birdwatching în ecosistemul de la Vârșolț.
Ioana Tațer: „Am căutat rezidențe artistice în România, așa am aflat de Made in Sat. Ceea ce fac eu este artă ecologică, am pornit de la întrebarea: ce impact are arta mea pe planetă? Cum pot să fac ca impactul să fie cât mai mic. Am început să explorez diverse zone, să fac țesătură, broderie, împletituri de stuf. Evoluând, am ajuns să utilizez numai materiale vegetale.”
Ioana este un artistă multidisciplinară ce lucrează în principal cu fibre naturale pe care le colorează cu pigmenți naturali obținuți din plante culese din arealul local. Este o ecologistă convinsă, așa că intervențiile sale în ecosistemele (uneori fragile) pe care le găsește, se face respectând Natura. Chiar și ierbarul întocmit cu diverse plante găsite prin pădurile și pășunile din arealul local. Când ați văzut ultima dată un ierbar? Știu că nu se mai practică, însă era o bună ocazie ca elevii să ia contact cu flora locală. Ei bine, ierbarul realizat de Ioana va rămâne la Marin, la Centrul Cultural și Artistic MarinArt, unde va putea fi admirat de cei care vor trece pe aici, fie ei adulți sau copiii.
Ioana mi-a arătat ce a lucrat de când este la Marin. A țesut la război, pe fir de cânepă, pe care le-a vopsit cu pigmenți naturali. De asemenea a creat un bioplastic, folosind ingrediente naturale. Bioplastic creat în Sălaj din materiale locale? Da, ați citit bine! Oare ne aude vreun întreprinzător?
Inevitabil, discuția noastră a migrat spre subiectul comun: păsările. N-am venit la Marin cu mâna goală, am adus clasoare cu timbre și cărți poștale, toate având tematica păsări. În timp ce răsfoiam clasoarele, am cunoscut-o și pe cealaltă artistă rezidentă la Marin prin proiectul „Made in Sat”.
Amélie Barnathan e franțuzoaică, stabilită la Londra. Este artist vizual ce lucrează cu desen și alte tehnici mixte. Folosește acuarela și guaj-ul (un tip de vopsea pe bază de apă). Am pătruns cu sfială în universul creației sale, întotdeauna simt că invadez oarecum zona de creație a artiștilor. Amélie creează într-un spațiu ce se pretează la genul de artă pe care-l practică, este vorba despre biblioteca Centrului Cultural și Artistic MarinArt. Aici, înconjurată de cărți, de exponate etnografice, Amélie poate plonja în universul mitico-religios al oamenilor satelor sălăjene. Asta o ajută, întrucât arta sa pornește de la reprezentările naive medievale și are în centrul atenției figura umană.
Pe o masă stau răsfirate, într-o aparentă dezordine, schițe ale viitoarelor desene. Frapează pozițiile în care sunt reprezentate figurile umanoide, ce te duce cu gândul că arta creată de Amélie poate fi de factură suprarealistă. Un suprarealism naiv, dacă-mi este permis termenul. Există și o oarecare influență a artei fantasy, pe care un ochi atent o poate observa. Un „fantasy naiv de factură suprarealistă„ – ar putea fi genul artistic pe care Amélie îl promovează.
Ceea ce mi se pare interesant, este că Amélie desenează având ca temă de inspirație lumea onirică populată cu monștri și himere, ca într-un bestiar medieval. Este dacă vreți, zona de frontieră dintre conștient și inconștient, acea fâșie – „no man’s land” pe care nimeni nu îndrăznește să pășească, cu excepția artistei. Pașii ei, pe nisipul ud al fâșiei, persistă o perioadă, până ce vântul uitării șterge urma lăsând loc alteia. Și tot așa, ca într-un ciclu neîntrerupt. Scenele desenate de artistă sunt adevărate manifeste feministe, femeia jucând un rol central, încercând să depășească diferitele bariere impuse de societate.
Îmi place tare mult ideea organizării unor mini-expoziții, la finalul fiecărei rezidențe. Și cum Sălajul duce lipsă de spații expoziționale (da, știu că sunt câteva…), soluția găsită este ca exponatele celor două artiste să facă obiectul unei expoziții la Marin, chiar în locul de inspirație a acestora. Îndrăzneață abordare, cunoscut fiind faptul actul de cultură nu mai este atractiv, că și în zonele urbane publicul ce vizitează o expoziție este cvasi-inexistent. Să nu aduceți ca argument la această stare de fapt mult invocata „lipsă de timp”. Nu, nu timpul este de vină, ci mai degrabă lipsa unei educații culturale. Aici, la acest aspect, mai avem mult de lucru…